Dac-as fi ocean, tu probabil ai fi pamant. Te-as inconjura sa fiu sigur ca nu mai pleci nicaieri si ca nu mai ajunge nimeni la tine. Sa fii a mea pentru totdeauna, sa te ating incet la fiecare adiere de vant, sa ma inalt peste tine la fiecare furtuna.

Dac-as fi un pom, probabil tu ai fi rodul meu. Te-as tine in varf si te-as acoperi cu frunze sa nu fii vazuta de nimeni, sa te stiu doar eu.

Dac-as fi pamant, probabil as fi uscat … fara tine. Insa tu vei fi ploaia care ma va racori de tot si careia ii voi multumi neincetat si pentru totdeauna.

Dac-as fi o singura planeta, tu-mi vei fi galaxia. Pentru ca tu esti totul pentru mine si ma simt plin de tine.

Dar din pacate nu sunt nimic din tot ce-am spus mai sus, sunt un simplu om. Un om care te-a iubit, te iubeste si te va iubi indiferent de vei ramane pe pamant, voi trece oceane, de te vei ridica cat un pom, ma voi urca dupa tine, de-ai ramane singura in ploaie, am ramane amandoi si vom zambi.

Acel om, care, inca nu ti-a dat destule motive sa ramai, dar poate nici motive intemeiate sa pleci – de tot.