rece-n suflet

Nu credeam ca se va intampla vreodata sau  … cel putin intr-un timp atat de scurt sa ma-ndragostesc orbeste de o persoana pe care o cunosc aparent de departe si de la care nu prea am retinut prea multe detalii. E chestia aia care-ti sare-n ochi la prima intalnire, frumusetea chipului, caldura din ochii ei si teama nespusa de necunoastere si totodata cugetul de care nici eu nu puteam trece la inceput.

Si atunci cand i-am atins mana, ea s-a tras inapoi, poate s-a speriat de mine sau poate ii era frica de un sentiment puternic pe care pentru moment nu dorea sa-l impartaseasca nici macar cu ea insasi. Am prins-o de mana si am incercat sa-i ating buzele, insa ea era tot la fel de nedumerita si speriata ca la inceput. N-am incetat sa incerc pentru ca stiam ca pana la urma va ceda ispitei.

Am ajuns pragul zilelor in care ma trezesc dimineata si ma-ntreb: ce face ? oare se gandeste la mine ? daca eram acolo, ce mi-ar spune acum ? de ce nu sunt acolo ? de ce a cedat in fata mea si de ce tocmai mie ? Nu pot raspunde la intrebari desi o parte din raspunsuri le stiu, insa mi-e greu sa le accept.  Povestea noastra a inceput tarziu, pe cand caldura-n suflet inca mai exista, insa acum … nu-mi este greu sa cred ca acea caldura inca mai exista, insa ma simt tot rece-n suflet.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *