“Am facut un targ cu ea, i-am promis ca voi fi mereu langa ea cand va avea nevoie de mine si ea ca nu se va indragosti niciodata de mine. “De aici a pornit povestea. Ne cunoasteam de ceva timp, cred ca 5 ani s-au implinit de cand ne-am vazut prima data. Aparent eram doi straini unul de altul, doi oameni care habar nu aveau ce se va intampla cu ei. Ne-am intalnit intr-un butic de acareturi, cautam niste chestii d’ale baietilor, ea era prinsa in lumea cititului. Mergea incet prin magazin si citea dintro-o carte sau se facea ca citeste, eu uitasesm deja de ce eram in magazin cand am vazuto.

Mi-am facut curaj si am mers la ea sa o intreb cum o cheama, nu pentru ca nu puteam sa traiesc cu ideea ca o pot iubi fara sa stiu cum o cheama ci pur si simplu sa-i aud glasul. Mi-a zis numele ei pe un ton de parca m-ar fi chemat sa mor langa ea, singura mea dorinta pe care o aveam de cand ma stiam, sa mor langa persoana iubita. N-as putea spune ca o iubesc, desi eram un orb prin magazin si ca urmaream doar locurile printre rafturi care mergeau spre ea.

A trecut timp si ne-am petrecut timp impreuna, un ceai pe timpul unei nopti reci de toamna, nu stiu de ce dar simteam ca ceva se petrece cu gandurile mele si ca tot la ce am sperat eu si la tot ce am visat pana in acel moment, trebuia sa se prabuseasca oricum… ea face parte din alta viata, viata la care eu probabil nu am avut curaj sa aspir, inca. A incercat sa-mi stranga mana, sperand sa ma linisteasca, am incercat sa fug de ea de parca imi era frica de moarte. Nu am fost niciodata sa iubesc atat de orbeste incat sa uit de tot si toate. N-am putut rezista, am mers acasa … si m-am bagat la somn, putin ametit de vise si poate de whiskey.

4 zile mai tarziu am mers la ea… trebuia s-o anunt, n-am putut pleca fara sa o anunt ca plec. am incercat sa-i explic ca unui copil de 6 ani de ce i-am luat jucaria, si nu m-a facut sa ma simt bine, era parte deja din mine si simteam cum am incercat sa strivesc ceva din mine doar sa stiu ca pe de alta parte ii va fi bine. N-a fost, ea deja ma iubea in sinea ei si incerca din rasputeri sa nu arate asta, o simteam. Jumatatea mea nedeclarata, stiam tot ce se petrece cu ea.

Am plecat. 3 luni si 2 zile a durat pana m-am decis sa ma intorc, desi nu puteam sa ma intorc, am luat aceasta decizie. Vroiam sa vad singura persoana care ma cunostea cu adevarat, sa o tin in brate si sa-i spun ce am si de ce ma comport asa. Banii pe care i-am salvat, i-am salvat cu gandul ca eu o sa fac ceva la care stiam deja ca nu trebuie sa ma gandesc, ceva pe care stiam ca o sa gresesc, speram sa fie ultima greseala pe care sa o fac incat sa-mi para rau.

Insa ea, ea in toate frumusetea ei, cu ochii ei mici si verzi, cu parul dat pe spate si legat intr-o codita, cu sortul in brau, gatea pentru 2 persoana … si daca eu n-am fost inclus in planul ei al fericirii, atunci cine ? Ar trebui sa o intreb, insa la momentul potrivit.

Singura greseala pe care mi-as fi dorit sa o fac era sa-mi calc pe orgoliu asta peste care nu vreau sa trec niciodata cu piciorul si sa incalc singura promisiune pe care speram sa nu o calc in picioare sa o sfaram. Ne-am promis la inceput ca nu ne indragostim, orgoliu m-a tinut in picioare mai mereu, acum l-am luat la suturi si l-am batjocorit pentru ca “
Am facut un targ cu ea, i-am promis ca voi fi mereu langa ea cand va avea nevoie de mine si ea ca nu se va indragosti niciodata de mine. ”.

Am ajuns la ea, m-a simtit ca ma intorc, m-a luat de mana si mi-a spus “stiam”. N-am mai intrebat despre ce stia si m-a luat in brate. O iubeam dinainte sa-i promit asta, am fost un las si un mincinos, ea m-a acceptat asa, stiind ca intr-o zi ii voi declara iubire si ca ma voi intoarce la ea.

Ai grija de oameni, uneori orgoliile pierd oameni, cateodata orgolii sunt calcate sa ai persoane langa tine.