[…] dac-ai sti unde-mi zboara gandul acum, probabil ai fi vrut sa te iau in zbor cu mine. Mi-am luat atat de mult avant incat am ajuns sa privesc de sus, pe toti, toata lumea. Mi se pare mica, mai ales cand te stiu ca esti langa mine. Daca ai sti tu de cate ori am cutreierat aceste vazduhuri lipsite de orizonturi.

si ma simt de neatins, nepatruns de nimic, blindat de iubire si fericire, urlete de bucurie si lacrimi de fericire. Nu stiu de ce, dar le simt si le traiesc;  Niciodata nu m-am simtit atat de sus incat sa-mi vina sa-mi dau drumul in gol. Inaltimea nu era punctul meu forte, vroiam adrenalina, poate de asta. Insa acum cand ma simt poate mult prea sus, as avea curajul sa cobor, sa-mi las gandurile sa ma traga in jos de tot si sa simt ca sunt una cu cerul.

Mereu am trait cu frica ‘daca tu pleci, voi sti oare sa cobor de acolo ?’

Si uite ce frumos se vede marea. Chip limpede si nepatruns de valuri. Locul unde sufletele ne zac adanc ingropate, locul unde preferam sa ne ascundem de noi, sa iubim in secret si sa fugim de noi insine. N-am uitat cand mi-ai soptit ca pleci. Acolo in adancuri, m-ai lasat fara de suflu. De ce ? Ai crezut ca sus exista viata pe care dintotdeauna ai visat-o ? M-ai lasat intre, la suprafata. Ma innecam cu aer si imi doream sa mor sub apa. De ce?

Acum cand sunt aici, sus, vroiam sa stiu daca ai vrea sa ajungi, cu mine, unde , poate, ti-ai dorit dintotdeauna: Eu te astept aici, tu vii ?